"Când va fi posibil din punct de vedere epidemiologic, nu mă hazardez să fac niciun pronostic. După opinia mea, trebuie să aşteptăm, să urmărim evoluţia epidemiei. Există o creştere evidentă a numărului de cazuri, această creştere a numărului de cazuri, atenţie, este distribuită aproape uniform în ţară, nu avem nişte focare în anumite judeţe, ci este vorba de o distribuţie în comunitate în aproape toate judeţele.
Transmiterea comunitară este o transmitere care trebuie controlată, prin anchete epidemiologice, prin respectarea regulilor, astfel încât o persoană dacă este infectată, chiar dacă nu ştie, să nu transmită celor cu care intră în contact virusul respectiv. Deocamdată, nu ştim ce se va întâmpla", a declarat Ludovic Orban, miercuri, la Realitatea Plus, întrebat când se vor redeschide teatrele şi restaurantele.
"Altfel, riscăm să ne confruntăm cu o creştere foarte importantă a numărului de cazuri şi lucrul ăsta nu numai că nu ne va permite o nouă relaxare, ci s-ar putea să ne pună în situaţia, să ne oblige, efectiv, să adoptăm noi restricţii", a mai spus Ludovic Orban.