Sondajul arată că 29% dintre persoanele chestionate consideră că în România s-a trăit cel mai bine în perioada actuală, după integrarea României în UE de după anul 2007. Este, pe de o parte, cel mai întâlnit răspuns, însă procentul este totuși destul de mic. Această perioadă a fost marcată de o convergență puternică a veniturilor și economiei României cu Uniunea Europeană.
Următoarea cea mai dezirabilă perioadă este cea interbelică (1918 – 1939) – 20% dintre respondenți consideră că atunci s-a trăit cel mai bine în România, deși perioada a fost marcată de marea criză economică mondială din 1919-1933 care a atins și România, urmată de conflicte locale și avansarea legionarismului și a nazismului.
Doar 15% dintre respondenți consideră că în România s-a trăit mai bine în perioada comunistă în timpul lui Nicolae Ceaușescu, arată sondajul, citat de economedia.
Este important însă de precizat că eșantionul de respondenți a fost din mediul urban, cel mai probabil mai educat, iar în mediul rural percepțiile ar putea arăta cu totul altfel.
De asemenea, 40% din cei cu venituri ridicate (peste 4500 lei net/lună) spun că se trăiește cel mai bine în prezent.
Mutare cheie a Ministerului Educaţiei după nenumărate scandaluri din facultăți. Ce prevede noul act