Sigur, sunt mulți șoferi care încă nu cunosc toate aspectele și interpretează greșit astfel încurcând circulația. Iată care sunt semnele pe care şi le fac şoferii în traficul din România iar poliția rutieră nu poate sancționa.
Semnal dreapta - poți să depășești
Dacă autoturismul din faţă merge foarte încet, şoferul, conştient că te ţine-n loc, te poate ajuta să-l depăşeşti. Dacă semnalizează dreapta înseamnă că drumul este liber şi nu vine nimic de pe contrasens. Oricum, semnalul lui poate fi luat doar drept sugestie.
Semnal stânga - Nu îl depăşi!
Dacă şoferul din faţă, pe care te chinui să îl depăşeşti, îţi dă un scurt semnal stânga, te avertizează în acest fel că nu e cazul să te angajezi în depăşire pentru că vine ceva de pe contrasens.
Flash-uri succesive de pe contrasens - Este Poliţie
Acesta este semnalul clasic al şoferilor atunci când sunt controale ale poliţiei, este un spirit de solidaritate, un cod nescris al şoferilor. Atunci când o maşină de pe contrasens îţi face flash-uri, e semn că te aşteaptă o razie de poliţie, cu radar, şi că trebuie să mergi regulamentar.
Flash scurt - îl deranjează farurile tale
În situaţia în care maşina din faţă îţi dă un scurt flash, e semn că te roagă să închizi faza lungă. Dacă tu însă ai faza scurtă şi poate din anumite motive deranjezi (farurile sunt prea puternice, orientate prea mult în sus), reconfirmi celuilalt şofer că de fapt circuli regulamentar dându-i, la rândul tău, un flash.
Avarii
- Pui avarii când cel din spate merge cu faza lungă
- Scurte avarii - Dacă ai ajutat un şofer să te depăşească, i-ai acordat prioritate, l-ai lăsat în faţa ta la o coadă, avariile scurte pe care le pune înseamnă „mulţumesc”. Poţi să-i spui şi tu „cu plăcere” dând un scurt flash.
- Avarii prelungite - întâmpină o problemă în faţă. Dacă vezi că maşina din faţă porneşte avariile, e semn că trebuie să încetineşti. Drumul se va opri brusc într-o coloană de maşini. Poate e un blocaj, un accident. Trebuie să pui şi tu avariile pentru a-i avertiza pe cei din spatele tău
Conform click.ro, toate aceste semne și semnale țin exclusiv de comunitatea șoferilor și nu încalcă legea.
„Atâta timp cât nu contravin legii şi regulilor din trafic, nu comentăm”, spun reprezentanții Poliției.
„Poliţia nu va lua măsuri în acest sens. În plus, sunt greu de dovedit în instanţă. Sfatul meu este ca fiecare şofer să-i respecte pe cei din jur, dar să se bazeze în primul rând pe el atunci când are de făcut o manevră periculoasă, cum e depăşirea”, spune Cristian Alexandrescu, managerul unei școli de șoferi din Capitală.