Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă,7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă dePreasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce SfântaLuminăde la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional „Henri Coandă" din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 7 aprilie 2018, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, transmite Patriarhia.
Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.