“Incidența cancerului de piele a crescut cu peste 200% în ultimii 10 ani. Astfel, cancerul de piele a ajuns pe locul 1 în topul cancerelor din România, mai frecvent decât cancerele de prostată, plămân, sân și colon luate împreună. Iar soarele este principalul vinovat pentru aceste cifre alarmante!”, atrage atenția Dan Georgescu, medic oftalmolog specializat în chirurgie oculoplastică, din cadrul centrului ProVita - Diagnostic și Tratament.
Radiațiile solare au numeroase efecte nocive asupra organismului uman; soarele este principalul factor pentru îmbătrânirea pielii, provocând modificarea texturii, a culorii, apariția petelor și a riduri superficiale. De asemenea, determină apariția cancerelor de piele, precum carcinomul bazocelular (cel mai frecvent cancer de piele, însă cu
cea mai bună rată se supraviețuire, pentru că nu metastazează), carcinomul spinocelular (al doilea ca frecvență, dar poate metastaza și crește mai rapid) sau melanomul malign, cel mai rar, dar și cel mai letal, pentru că metastazează devreme.
Mai sunt de menționat cancerele de ochi, dintre care melanomul coroidian este cel mai frecvent și mai letal,
sau melanomul irisului, întâlnit mai rar, dar care poate metastaza, de asemenea. Nu în ultimul rând, riscul de cataractă crește exponențial în urma expunerii la soare. Acesta este motivul pentru care populațiile care locuiesc la altitudine, de exemplu în Nepal, au o rată foarte mare, peste 90%, de cataractă precoce.
”Capitalul solar reprezintă cantitatea de radiații ultraviolete pe care le poate absorbi pielea pe parcursul vieții și variază de la persoană la persoană, în funcție de piele. Știați că pierdem 90% din capitalul solar până la vârsta de 20 ani? De aceea este vital să ne protejăm întotdeauna corespunzător pielea și ochii. Iar regula principală este utilizarea cremei de soare cu protecție UV, cu SPF minim 25, care trebuie aplicată cu regularitate înainte de a ne expune razelor soarelui, fie că ieșim la iarbă verde sau la o simplă plimbare în parc. Este foarte important să acoperim astfel orice suprafața expusă a pielii, inclusiv fața și în special pleoapele. O atenție sporită trebuie acordată celor mici, carenu trebuie să iasă din casă fără protecție solară. De asemenea, nu trebuie să uităm de ochelarii de soare cu protecție UV, pentru a contracara şi efectele nocive la nivel ocular”, completează dr. Dan Georgescu.
Primele simptome care trebuie să ne alarmeze și să ne trimită la medic sunt:
1. leziunile cutanate care sângerează sau nu se vindecă, prezente pe orice suprafață a pielii, inclusiv pe față;
2. orice leziune care își modifică mărimea sau culoarea, sau care prezintă zone de culori diferite;
3. modificări ale vederii care pot varia de la vedere tulbure și până la pierderea complet a vederii.
“Există și persoane care au risc crescut de apariție a cancerelor de piele sau ochi. Astfel persoanele cu tenul deschis, care nu se bronzează, ci se înroșesc sau se ard la expunerea la soare sunt mai expuse riscului de cancer de piele. De asemenea, recomand tenție sporită persoanelor care prezintă alunițe sau pete pigmentare pe suprafața corpului. În plus, persoanele cu ochii albaștri au mai puțin pigment în iris, ceea ce înseamnă o protecție scăzută a retinei, deci o posibilitate mai mare de a dezvolta afecțiuni oculare din cauza radiațiilor solare”, avertizează dr. Dan Georgescu.
Pentru a preveni și a trata cât mai curând posibilele afecțiuni cauzate de radiațiile solare medicii recomandă efectuarea unui control a oricărei alunițe sau leziuni suspecte, la un chirurg specializat: oftalmolog - oculoplastician pentru cele prezente pe față, dermatolog pentru semnele apărute la nivelul corpului. În funcție de consult se va efectua biopsia pentru diagnostic și, dacă este cazul, se va recomanda excizarea.