Vaccinul Cervarix, dezvoltat de compania „GlaxoSmithKline”, vizează două tulpini de HPV care provoacă aproximativ 70% din totalul cazurilor de cancer cervical. În prezent, vaccinul este administrat în două sau trei doze. Însă, potrivit savanţilor americani, o singură doză este suficientă şi oferă un nivel de protecţie similar
Deocamdată, grupul farmaceutic „Merck” comercializează un alt tip de vaccin împotriva HPV, denumit Gardasil, care vizează patru tulpini ale acestui virus.
"Dacă o singură doză este suficientă, atunci acest lucru va reduce costurile de vaccinare şi de distribuire a vaccinurilor şi va ameliora capacitatea de absorbţie a substanţelor active. Sunt detalii extrem de importante pentru zonele mai puţin dezvoltate din lume, în care se înregistrează peste 80% din totalul cazurilor de cancer cervical", a anunţat, miercuri, un cercetător american de la U.S. National Cancer Institute, citat de Mediafax.
Studiul americanilor a fost publicat în revista Lancet Oncology, pe baza datelor furnizate de două teste clinice de amploare, efectuate pe 25.000 de paciente. Unele dintre acestea au primit o singură doză de vaccin. O cercetătoare la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, care nu a luat parte la acest studiu, spune că descoperirea este una uluitoare şi ar putea conduce la o schimbarea schemei de vaccinare contra HPV pe plan mondial.
Alţi experţi consideră, însă, că este nevoie de studii suplimentare care să confirme eficienţa unei astfel de doze unice de Cervarix.