În cartierul bucureştean Giuleşti-Sârbi, municipalitatea realizează un canal colector, folosindu-se, în premieră pentru România, o tehenică ultramodernă. Lucrări de canalizare sunt realizate fără nici un fel de săpătură la suprafaţă.
Muncitorii realizează tunele cu ajutorul unui utilaj dirijat de la suprafaţă. Lucrările au ca scop reducerea efectului inundaţiilor în Giuleşti, mai ales că aici va fi amenajtă Grădina Zoologică a Capitalei.
În urmă cu aproximativ doi ani din cauza unor ploi abundente zona Giuleşti a fost inundată timp de mai multe săptămâni. Investiţia depăşeşte 4 milioane de euro şi va fi finalizată la începutul anului viitor.