Cele două judecătoare au criticat părți din actualul pachet referitor la Legile Justiției și spun că sistemul devine extrem de vulnerabil prin aceste modificări.
„Am venit să discutăm despre vulnerabilitățile unui sistem pe punctul de a se prăbuși: legile justiției. (...) M-am uitat pe segmentul justiției și m-am uitat unde aș putea să regăsesc câmpul tactic. L-am regăsit, dar nu vreau să vorbesc despre asta. La nivel instituțional, referitor la desecretizare nu s-au făcut demersuri mai departe pentru a afla adevărul”, a spus judecătoarea Gabriela Baltag.
„Cred că este cazul să facem câteva precizări: în aceste zile în care se dezbat legile justiției într-un ritm alert este important ca aceia care ne privesc să înțeleagă că discuția este pentru ei. Pachetul acesta de legi ale justiției nu este despre anumite soluții din dosare, despre cum se pun în libertate infractori sau despre cum România urmează să intre sau nu în spațiul Schengen. Este despre garanția că în actul de justiție oamenii să se bucure de toată libertatea necesară, să nu fie supuși niciunei ingerințe din exterior sau interior. Există o serie de pericole asupra sistemului de justiție care vin chiar din interiorul sistemului judiciar. Trebuie să ne asigurăm că legile conțin garanții solide, astfel că judecătorul când soluționează cauza este liber de orice ingerință.
Am identificat în aceste legi foarte multe vulnerabilități. Problema cea mare este că ele trebuie privite în ansamblu, iar schimbările preconizate produc niște instrumente care vor crea riscul concentrării puterii unei sfere mai strânsă de persoane. Mă refer în general la conducătorii de instanțe, intervenția politicului asupra actului de justiție etc”, a afirmat judecătoarea Evelina Oprina.