Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la prezentarea unui studiu privind sistemul de pensii, că soluţii propuse pentru sustenabilitatea sistemului trebuie analizate bine, pentru că soluţiile radicale, cum ar fi schimbarea totală a actualului sistem, nu pot fi aplicate.
"Sunt tot felul de soluţii, unele chiar radicale, cum ar fi schimbarea completă a sistemului de pensii. Este clar că nu mai avem condiţiile de acum 100 de ani, când s-a instituit acest sistem, dar o componentă de schimbare totală a unui sistem de pensii cred că, la ora actuală, nu se poate face decât în Norvegia şi nu ştiu dacă ei au nevoie să facă acest lucru. Dacă nu ai un fond de rezervă care să îţi permită să plăteşti pensiile celor care sunt în sistemul actual, până la înlocuirea lui totală, niciodată nu o să poţi să schimbi total un sistem şi întotdeauna vei încerca să repari ce se poate repara din actualul", a explicat ministrul.
Demnitarul a mai precizat că este întrebată frecvent care sunt soluţiile pentru viitor şi că îi este foarte greu să răspundă, precizând însă că soluţiile trebuie să fie în strânsă legătură cu creşterea productivităţii muncii.