"Aceste camioane au fost depistate in curtea Schweighofer din Radauți, peste cantitatea si tonajul din aviz", afirmă activistul, într-o postare pe Facebook.
Pe 21 iulie 2020, activistul de mediu sesiza specialiștii de la Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier Suceava că patru camioane care transportau ilegal lemne tranzitau zona Rădăuţi. Toate cu aceeași destinație: fabricile Egger și Schweighofer.
"Suntem in Suceava, unde sefii de judet permit, insitutiile sunt in subordinea mafiei lemnului", mai spune acesta.
Doi dintre şoferi au refuzat cântărirea, iar fiecare a primit câte o amendă de 6.000 de lei. Unul dintre camioanele cântărite avea aproximativ 15 tone în plus faţă de greutatea maximă prevăzută de legislaţie. Şoferul a fost amendat cu 30.000 de lei.
Camioanele au fost reținute, iar plăcuţele de înmatriculare au fost ridicate. În acest timp, un şofer s-a apropiat de activist şi l-a ameninţat voalat.
Anul trecut, activistul de mediu semnala că firmele lui Schweighofer, fură pădurile patriei și se îmbogățesc din industria lemnului din România.
"EGGER și SCHWEIGHOFER sunt coloșii care falimentează încet dar sigur industria lemnului din România. Acești ,,ASASINI ECONOMICI” sunt cei care dețin monopolul și dictează tot ce mișcă în acest sector, deși concurența neloială este interzisă clar de legislația europeană și națională", a scris Daniel Bodnar pe pagina sa de Facebook.
Nu de puține ori, devoalarea mafiei lemnului i-a adus probleme activistului.