Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990, în sensul de a aduce reparaţiile juste, cuvenite, pentru suferinţele îndurate de victimele regimului comunist aflate în viaţă, care, datorită persecuţiilor politice, vădit nedrepte, au fost grav discriminate social şi profesional, ceea ce a avut ca efect limitarea şi restrângerea majoră a veniturilor materiale ale acestora şi ale familiilor lor, timp de decenii, în toată perioada comunistă; de asemenea, se are în vedere ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece, datorită criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având "origine nesănătoasă", suferind multe discriminări şi limitări profesionale", se precizează în raportul comisiei de specialitate.
Potrivit proiectului adoptat, "copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei".
"Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în acea perioadă are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin.(6), cât şi în una din situaţiile prevăzute la art.1 alin. (1) şi (2), beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. La stabilirea indemnizaţiei în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare", mai prevede proiectul adoptat.