Potrivit regulamentului Senatului, imediat dupa ce s-a scurs termenul pentru studierea dosarului, conducerea camerei superioare a Parlamentului trebuie să stabilească termenul de depunere a raportului întocmit de senatorii jurişti.
Termenul alocat comisiei juridice nu poate fi mai mare de 14 zile. Apoi, in cel mult cinci zile plenul senatului da decizia finala. Asta înseamnă ca am putea afla decizia finala de abia la jumătatea lunii decembrie. Potrivit Realitatea TV, Tăriceanu este la mana partenerilor din Coaliţie de la PSD, pentru că pragul majoritar este de 69, iar PSD are 70 de sanatori, în timp ce ALDE are 12:00.
Singura cerere a DNA trimisă la Senat în această legislatură a fost pentru ridicarea imunităţii ministrului Viorel Ilie, senator al ALDE. Acesta a fost salvat de colegi.
Călin Popescu Tăriceanu este suspectat de luare de mită, iar fapta ar fi comis-o pe vremea când era prim-ministru, în perioada 2004-2008. El ar fi primit un comision de 10 la sută din valoarea unui contract pentru licenţe software Microsoft. Tariceanu neaga acuzatiile