Sfântul Vasilisc a rămas însă viu în temniță, după moartea acestora. A fost omorât mai târziu, în urma altor chinuri pe care le-a suferit, prin tăierea capului, conform agerpres.ro.
În ziua de 22 mai, Biserica face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (381).
Sinodul s-a desfășurat la Constantinopol, în perioada mai — iulie, la decizia împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pentru a restabili ordinea și liniștea în Biserică.
Tulburarea era provocată de o erezie anti-trinitară (macedonianismul), învățătură ce nega dumnezeirea, egalitatea și deoființimea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul.
Printre cei 150 de ierarhi prezenți la Sinodul al II-lea Ecumenic au fost: Meletie al Antiohiei, Timotei al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Diodor de Tars, Grigorie de Nyssa și Petru de Sevasta (frații Sfântului Vasile cel Mare), Amfilohie de Iconiu, Gerontius sau Terentius de Tomis — Constanța în Sciția Mică, Martyrius de Marcianopolis (Devna — Bulgaria).
Sfântul Grigorie de Nazianz, episcop al Constantinopolului, a fost președinte al sinodului după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârșitul lunii mai. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz, președinția sinodului a revenit noului episcop de Constantinopol, Nectarie.
Au fost prezenți și 36 de episcopi pnevmatomahi, adepți ai ereziei ce nega dumnezeirea Sfântului Duh, pe care împăratul Teodosie și Sfântul Grigorie sperau să-i câștige pentru Ortodoxie, încercare sortită eșecului.
Lucrările sinodului, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic, datorită importantelor decizii dogmatice formulate și recunoscute unanim de întreaga Biserică, s-au încheiat la 9 iulie 381.