Potrivit savanţilor australieni, fiecare stea din Univers are în medie două planete locuibile care orbitează în jurul ei, iar galaxia noastră ar putea conţine peste 200 de miliarde de planete care sunt propice dezvoltării formelor de viaţă. După estimările cercetătorilor, Calea Lactee numără circa 100 miliarde de stele.
Până în prezent, astronomii au descoperit 1.000 de exoplanete în Calea Lactee, însă doar câteva dintre ele sunt potenţial locuibile. În căutarea unor noi planete asemănătoare cu Terra, cercetătorii australieni se declară optimişti, afirmând că galaxia noastră ar putea să găzduiască doar ea peste 200 de miliarde de planete locuibile.
Cercetătorii de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) şi-au bazat studiul pe o metodă veche de 200 de ani, denumită "legea Titius-Bode", care prevede existenţa planetelor graţie legilor care guvernează mişcarea acestora în jurul stelelor. Această metodă s-a dovedit eficientă în studiile care au dus la descoperirea planetei pitice Ceres şi a planetei uriaşe Uranus.
Totuşi, acurateţea metodei a fost pusă sub semnul întrebării în câteva ocazii. Pentru Sistemul Solar, metoda nu a reuşit să detecteze centura de asteroizi, planeta Pluto şi multe alte corpuri cereşti aflate dincolo de orbita planetei Neptun.
Pentru a realiza acest studiu, savanţii australieni s-au concentrat pe sistemele stelare multiplanetare care găzduiesc cel puţin trei planete, detectate cu ajutorul telescopului spaţial Kepler.
"Am folosit legea Titius-Bode pentru a prevedea orbitele urmate de 228 de planete suplimentare", au precizat autorii studiului. Graţie acestei metode, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că două planete se găsesc, în medie, în zona locuibilă din jurul fiecărei stele din Calea Lactee.
Zonele din Univers sunt denumite "locuibile" acolo unde formele de viaţă, aşa cum sunt ele cunoscute pe Terra, care depind de prezenţa apei în stare lichidă, au cele mai mari şanse de a se dezvolta. Pentru ca viaţa să poată să existe, o exoplanetă trebuie să primească cel puţin la fel de multă lumină de la steaua ei ca lumina primită de Terra de la Soare, pentru a menţine o temperatură care permite prezenţa apei în stare lichidă.
