În prezent, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. Tendinţa la nivel mondial este însă de creştere a limitei de vârstă, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a unor sisteme publice de pensii foarte împovărate care susţin cu greu numărul tot mai mare de pensionari.
Marea problemă socială a economiei româneşti este însă faptul că numărul de pensionari este în continuare mai mare decât numărul de salariaţi şi decât numărul celor care sunt contribuabili la pensie, astfel că în martie în economie existau 5,2 milioane de pensionari. Evoluţia indicatorilor demografici arată însă un viitor în care numărul pensionarilor va fi din ce în ce mai mare, ceea ce pe fondul scăderii populaţiei, înseamnă că din ce în ce mai puţini angajaţi va trebui să susţină mai mulţi pensionari, potrivit zf.ro.