Pentru a afla cuantumul taxei, trebuie să completați toate datele solicitate de soft, iar programul va genera automat suma de plată, scrie Jurnalul.ro.
Potrivit OUG nr. 9/2013, actul normativ ce a introdus timbrul de mediu pentru autovehicule la 15 martie 2013 în locul taxei auto, valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Aşadar, cuantumul timbrului de mediu valabil în 2015 se va calcula în funcţie de cursul leu/euro pe care Banca Centrala Europeana (BCE) l-a stabilit în 1 octombrie. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul BCE, cursul de schimb leu/euro din prima zi lucrătoare a lunii octombrie este de 4,4093 lei/euro, mai mic faţă de cel din 1 octombrie 2013 cu 0,88%. Pentru 2014, timbrul de mediu a fost determinat pe baza cursului de schimb afişat de BCE pe 1 octombrie 2013, care a fost de 4,4485 lei/euro.
CALCULEAZĂ AICI TAXA AUTO 2015
Taxa de mediu se plăteşte în următoarele situaţii:
- când un autoturism este înmatriculat pentru prima dată în România
- când este reintrodus în parcul auto naţional dacă la scoaterea sa propritarului i s-a restituit valoarea reziduală a timbrului
- pentru maşinile rulate pentru care nu a fost achitată nicio taxă de poluare
- pentru autoturismele rulate pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmaticulrea fără plata unei taxe de poluare.
Timbrul de mediu NU va fi plătit pentru autovehiculele care transportă preşcolarii şi elevii şi nici pentru acele vehicule transferate cu titlu gratuit de la autorităţi sau instituţii publice altor autorităţi sau instituţii publice.
În plus, mai sunt exceptate de la plata timbrului de mediu autovehiculele:
- ce apartin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
- special modificate in scopul conducerii de catre persoanele cu handicap, precum si in scopul preluarii si transportarii persoanelor cu handicap grav sau accentuat;
- destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, de politie, de jandarmerie, de politia de frontiera si de pompieri;
- destinate serviciilor de ambulanta si medicina, autovehiculelor speciale echipate corespunzator pentru acordarea ajutorului de urgenta, precum si autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare si de stingere a incendiilor;
- confiscate;
- dobandite prin mostenire;
- incadrate in categoria vehiculelor istorice;
- destinate competitiilor sportive;
- donate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica.