Puşa este o căţeluşă de opt ani care a devenit cunoscută în timpul protestelor din Galaţi izbucnite după incendiul din clubul Colectiv, câinele fără stăpân aciuându-se printre lângă oamenii care se adunau zilnic în faţa Prefecturii.
Mulţi protestatari îi aduceau mâncare, iar Puşa îi însoţea la marşuri, devenind o mascotă a protestelor stradale.
„Cum să nu ne-o amintim pe Puşa? Eu mi-o amintesc şi pe Corina, alergând după căţeluşă, printre maşini, pe mijlocul străzii, să nu o lovească vreo maşină”, a scris un gălăţean pe Facebook.
Într-o zi, câinele mascotă nu a mai apărut la proteste. Oamenii l-au căutat, au aflat că a fost prins de hingheri şi l-au găsit în padocul Primăriei. Reprezentanţii unei asociaţii l-au luat de acolo, l-au dus în propriul padoc şi de atunci îi caută un stăpân.
„Puşa e căţelul protestelor, foarte multă lume a văzut-o atât la marşul pentru animale, cât şi la protestele Colectiv din stradă. Era acolo printre oameni, alerga printre picioarele manifestanţilor, făcea atmosferă, lătra. Este un câine cu spirit liber, iubeşte oamenii şi simte când ei au o revoltă. Este un câine pe care noi l-am îndrăgit imediat, l-am luat la noi în adăpostul , l-am îngrijit, deparazitat, vaccinat. Am făcut eforturi să nu-i lipsească nimic, chiar dacă şi resursele noastre sunt limitate şi avem în permanenţă nevoie de donatori. Puşa îşi caută însă un stăpân care să-i ofere libertatea de care are nevoie. Ea nu se poate adapta într-un loc închis, ea adora să alerge, să se joace, să fie tot timpul printre oameni”, a declarat, pentru Mediafax.ro, directorul Asociaţiei Ajutaţi-l pe Lăbuş, Corina Grigore.