Reprezentanții Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România și-au exprimat nemulțumirile printr-o scrisoare trimisă către Ministerul Transporturilor. Aceasta face referire la anunțul recent al instituției despre modernizarea și electrificarea sectorului Poieni-Aleșd.
PATRONATELE ACUZĂ CĂ SITUAȚIA S-A ÎNRĂUTĂȚIT
„În foarte multe ocazii până în prezent, prin modernizarea unor tronsoane feroviare, transportul feroviar de marfă a avut de suferit din cauza desființării unui număr însemnat de linii abătute (…) Pe tronsoanele modernizate nu s-au îmbunătățit condițiile de trafic feroviar de marfă, ci din contră, s-au înrăutățit, cauza acestui fenomen paradoxal fiind în primul rând dispariția din uzul exploatării a multor linii din stații, sau a unor stații în întregul lor. (…) De asemenea, pe secțiile nemodernizate în foarte multe stații se constată că dispozitivele de linii abătute nu mai oferă condiții minimale pentru încrucișări, treceri înainte sau așteptare, fiind închise de către CFR.”, spun reprezentanții operatorilor privați, potrivit clubferoviar.ro. SURSA: Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România/clubferoviar.ro
Aceștia dau ca exemplu sectorul Fetești-Palas. Pe cele 11 stații s-au închis aproape jumătate din totalul liniilor adiacente. Iar într-o singură stație, Valu lui Traian, au fost închise 32 de linii din totalul de 40. Pe raza secției Arad-Curtici au fost închise 36 de linii, din cele 89 existente în urmă cu 30 de ani.
Sursă: clubferoviar.ro
Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private cere de la ministerul condus de Sorin Grindeanu o explicație referitoare la modul în care se vor moderniza stațiile și liniile de pe traseul respectiv. În „strategia pentru transport durabil până în 2030” se arată că se vor majora capacitățile cu până la 100%, spun reprezentanții organizației.
Nemulțumirea operatorilor legată de dispariția liniilor este una mai veche. Accidentul de la Fetești de anul trecut este cel mai important exemplu pentru cât de importantă este existența unor linii abătute.
Atunci, stația a fost blocată după ce au avut loc două accidente feroviare succesive, la interval de nici 24 de ore. Timp de o săptămână nu au circulat trenurile de marfă, ci doar cele de călători. „Dacă, blocând trei linii blocăm tot traficul spre Constanța, atunci avem o problemă”, explica atunci Amedeo Neculcea, directorul adjunct al Grupului feroviar Român. Oficialul a mai spus că situația a apărut din cauza lipsei de linii.
CE A DUS LA ACCIDENTUL FEROVIAR DE LA FETEȘTI
„În primul rând, s-a constatat că linia 6, care exista în schițe și care ar fi putut fi utilizată, pur și simplu dispăruse. (...) Dacă în 1990 în stația Fetești erau 21 de linii de cale ferată, directe și abătute, acum au mai rămas doar 12, ceea ce reprezintă o scădere de 43% a dispozitivului de linii. (...) Odată cu modernizarea au crescut parametrii legați de viteza tehnică, dar au dispărut conexiunile care asigurau accesibilitatea către Movila și București”, potrivit directorului adjunct al Grupului feroviar Român.
SURSA: GFR/clubferoviar.ro