Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că este vorba despre un omor. În timp ce făceau cercetările la fața locului, un cetățean a sunat la 112 și a anunțat că el este autorul crimei din satul Homorâciu, comuna Izvoarele.
Individul care și-a recunoscut fapta era chiar nepotul bărbatului omorât.
Crima s-a petrecut sâmbătă seara, edupă ce nepotul și unchiul său au avut un conflict pe fondul consumului de alcool, finalizată cu o încăierare. Bărbatul mai tânăr și mai în putere și-a lovit unchiul cu o sticlă de bere apoi l-a jucat în picioare la propriu.
Nu este clar la acest moment care a fost cauza scandalului dintre cei doi.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.