Cum s-a întâmplat totul
Incidentul a avut loc în urmă cu două zile, iar un apel la 112 a alertat poliția din județul Mureș. Conform autorităților, trupul bărbatului a fost descoperit pe un câmp din apropierea localității Băgaciu.
„La data de 29 mai, în jurul orei 18:00, Poliția municipiului Târnăveni a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112 despre faptul că pe un câmp din extravilanul localității Băgaciu a fost găsită o persoană decedată”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, potrivit Agerpres.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat trupul bărbatului de 71 de ani. Primele indicii sugerează că acesta ar fi suferit leziuni incompatibile cu viața, posibil produse de un atac al unui animal sălbatic, cel mai probabil un urs.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz
„Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat pentru efectuarea necropsiei, urmând ca raportul medico-legal să stabilească cu exactitate cauzele morții”, a precizat IPJ Mureș.
Pentru a asigura cadrul legal necesar continuării investigațiilor, a fost deschis un dosar penal sub supravegherea unității de parchet competente. Ancheta va stabili circumstanțele exacte ale decesului și va confirma sau infirma ipoteza unui atac al unui animal sălbatic.