Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, citați de ziarele locale în cazul celor trei migranţi găsiţi pe câmp lângă Şagu, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii de omor calificat şi tentativă de omor. Potrivit primelor cercetări, se crede că decesul celor doi migranţi şi rănirea gravă a celui de al treilea a intervenit în urma unei răfuieli survenite între două grupuri de miganţi ilegali.
Purtătorul de cuvânt al SCJU, Simina Roz, a declarat că starea celui de-al treilea afgan, cel care a supraviețuit este una bună.
"Un bărbat de origine afgană a ajuns la spitalul nostru cu plăgi multiple prin înjunghiere. Acesta a fost operat de urgenţă de către medicii chirurgi de gardă, iar în momentul de faţă este conştient, în stare stabilă şi se află sub supraveghere medicală pe Secţia Chirurgie", a spus Simina Roz.