De anul viitor, platforma e-Proprietatea va fi testată în marile orașe iar din anul 2026 va deveni operațională la nivel național, promit oficialii.
Începând cu 1 ianuarie 2026, impozitele pe proprietate vor fi calculate pe baza valorilor de piață stabilite prin e-Proprietatea, înlocuind metodele anterioare utilizate de notari. Astfel, impozitele vor reflecta evaluările actualizate și precise ale valorii imobilelor.
Practic, de anul viitor, taxa ar putea fi cel puțin 0,1% din valoarea proprietății, iar primăriile vor putea stabili și ele acest procent în funcție de investițiile din localitate.
Pentru a înțelege mai bine, am ales un exemplu: Un apartament de 3 camere din Capitală are un impozit acum de 300 de lei, însă de anul viitor acesta ar putea să se dubleze. Vorbim depre o proprietate care valorează 135.000 de euro iar impozitul ar putea ajunge chiar până la 700 de lei.
SURSE: Ciolacu își va anunța CANDIDATURA la prezidențiale astăzi. Zi cu miză uriașă
În plus, specialiștii trag un semnal de alarmă și spun și ei că acest lucru ar putea avea un impact semnificativ și asta pentru că România are cei mai mulți proprietari din Uniunea Europeană.
e-Proprietatea este un proiect inițiat de Ministerul Finanțelor, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta are ca obiectiv crearea unei baze de date naționale cu informații actualizate despre valorile de piață ale proprietăților. Datele necesare vor fi colectate din surse precum cadastru, notari și autorități locale pentru a asigura o evaluare corectă și transparentă a imobilelor.
Canicula acaparează România. ANM a emis o avertizare Cod Galben. Ce județe se vor topi de căldură