Deţinuţii care nu au beneficiat de recursul compensatoriu ar putea primi 5 lei pentru fiecare zi petrecută în spatele gratiilor în condiţii improprii. Este o variantă de lucru pentru un proiect ce se află la Ministerul Justiţiei.
Este vorba despre persoanele închise în perioada 24 iulie 2012 - 19 octombrie 2017, iar potrivit sindicaliştilor ar fi vorba de 90 de mii de foşti deţinuţi.
Un simplu calcul arată că statul ar trebui să scoată din vistierie 70 de milioane de lei pentru aceștia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, încă din martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare cu 5 euro pe zi. Tot atunci anunţa un proiect de lege în acest sens.
Dan Voiculescu a fost introdus în penitenciar pe 8 august 2014, fiind condamnat la 10 ani de detenţie. El a fost eliberat pe 18 iulie 2017, prin urmare nu a beneficiat de recursul compensatoriu, care a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017.
Potrivit sindicaliştilor din penitenciare, dacă Voiculescu a stat în penitenciar în condiţii necorespunzătoare şi face cerere de compensaţii financiare, el ar putea primi de la stat în jur de 1000 de lei.
Sindicalişii spun ca, de regulă, recursul compensatoriu înseamnă o cincime din pedeapsa executată. Prin urmare, dacă Voiculescu a executat aproape 3 ani de detenţie, ar fi trebuit să beneficieze de aproape 7 luni zile câştig, ca urmare a recursului compensatoriu, conform g4media.
Tudorel Toader a declarat în martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare, cu 5 euro pe zi. Precizarea af fost făcută după ce ministrul a anunţat că este în lucru un proiect de lege în acest sens.
„Decizia pilot a Curţii Europene prevede un recurs efectiv, recurs efectiv neînsemnând doar pentru cei pe care legea i-a prins în penitenciar, şi care au putut beneficia de 6 zile considerate executate, la 30 de zile în condiţii necorespunzătoare.
Să ne imaginăm că cineva a ieşit din penitenciar cu o săptămână înainte de apariţia legii, şi atunci n-a mai beneficiat de recursul compensatoriu, şi Curtea Europeană spune că trebuie să le dăm şi lor despăgbiri băneşti, materiale, pentru perioada în care au stat în detenţe nercorespunzătoare", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pe 22 martie 2018.