"Preşedintele Iohannis a acceptat această propunere pentru că nu a avut o marjă de manevră foarte mare şi nici nu a evaluat situaţia ca fiind favorabilă unor alegeri anticipate. S-ar putea ca această decizie a preşedintelui Iohannis să fie, din punct de vedere al intereselor sale, o eroare. Este de aşteptat ca, de această dată, prim-ministrul să nu intre în conflict cu preşedintele partidului, să urmeze logica de partid, şi nu logica de stat şi de guvern, chiar dacă presiunile sunt de cu totul altă natură, şi PSD să prezinte un guvern stabil", a afirmat Pârvulescu.
Potrivit acestuia, un guvern stabil va da "şanse PSD" să-şi atingă principalele obiective politice.
"Aceste obiective vizează impunerea legislaţiei privind Justiţia, a legislaţiei privind ONG-urile. Altfel spus, continuarea politicii iliberale care împinge România spre Polonia şi Ungaria. O asemenea direcţie va crea tot mai multe probleme preşedintelui Iohannis şi un conflict între preşedinte, pe de o parte, şi Guvern - Parlament, pe de altă parte, mai amplu decât cel care a existat până acum, este posibil. Cei care aşteptau ca preşedintele, pe baza declaraţiilor pe care le-a făcut anterior, să fie ceva mai circumspect vor fi dezamăgiţi şi se vor orienta într-o altă direcţie. Am putea spune că psihologic, domnul Dragnea a câştigat bătălia cu domnul Iohannis", a adăugat Pârvulescu.
El a explicat că propunerea Vioricăi Dăncilă de către PSD reprezintă încercarea lui Liviu Dragnea de a rezolva "problemele conflictelor inerente între premier şi preşedintele partidului".
"Doamna Dăncilă este o persoană mult mai apropiată domnului Dragnea decât au fost precedenţii premieri. A aparţinut organizaţiei Teleorman, deci va avea o cu totul altă relaţie cu domnul Dragnea", a mai spus Pârvulescu.