Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii de pe piață, a înregistrat o creştere de 0,93%, ajungând până la 7.360,26 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare cu 0,85%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,39%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a majorat uşor, cu 0,01%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era singurul pe minus, cu 0,92%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,72%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Mecanica Ceahlău (+13,25%), Casa de Bucovina Club de Munte (+6%) şi Erste Group Bank (+3,24%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Aerostar (-6,06%), SIF Transilvania (-4,69%) şi SIF Oltenia (-4,05%).