Vecinii femeii povestesc că aceasta se îndeletnicea cu furturile din buzunare de mulţi ani, şi devenise o adevărată expertă. Divorţată de primul soţ, aceasta s-a recăsătorit în închisoare, şi locuia în prezent cu actualul soţ şi cu părinţii acestuia.
Femeia, povestesc vecinii, fura şi din magazine, sau îşi racola clienţii din zona oficiilor poştale, a băncilor sau din gară. “Unde e înghesuială acolo se duce. Pe aici, treceau oameni bătrâni pe stradă, opreau omul bătrân de vorbă şi îi luau portmoneul. Numai din asta trăiesc, ea lipseşte două săptămâni de aici şi merge la furat în altă parte. Se duc de obicei şi când vin trenurile, şi în gară, şi pe stradă, pe unde apucă. Fratele soţului ei, cel care s-a spânzurat, fura şi din cutia milei, la biserică”, povestesc vecinii femeii, scrie adevarul.ro.
Mai mult, aceştia spun că printre victime ar fi fost şi cetăţeni străini, pe care aceasta îi ademenea împreună cu încă o cunoştinţă, îi aduceau acasă sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale cu respective cunoştinţă, îi îmbătau şi apoi le luau bunurile.