Bune maniere la copii
Copiii nu sunt excluși de la capitolul bune maniere. Anumite reguli trebuie respectate și de aceștia, încă din primii ani de viață. Obligația revine, însă, părinților care trebuie să le insufle celor mici, conform vârstei lor, obiceiuri necesare pentru copii manierați.
Spre exemplu, trebuie să începeți așa zisa lecție de maniere învățându-i cuvinte mici, dar care pot face minuni.
Un copil va fi considerat prost crescut dacă nu știe să spună, ori de câte ori se impune, cuvintele "te rog" și "mulțumesc", fără de care nicio dorință nu ar trebui îndeplinită. Repetându-le frecvent, copiii își vor însuși această deprindere ce va deveni pentru ei un lucru firesc, exact așa cum trebuie să fie niște copii manierați.
Când aveți musafiri, copilul nu trebuie să stea închis în camera lui, el trebuie să îi salute pe aceștia, după care nu este obligatoriu să asiste la toată discuția, se poate întoarce la treburile lui.
Bunele obiceiuri legate de igiena personală trebuie învățate timpuriu. Astfel că, spălatul pe mâini și pe dinți trebuie să fie obișnuințe, pentru a le favoriza o bună creștere și a le crea un obicei solid.
Pentru a avea copii manierați trebuie învățați să nu îl întrerupă din vorbit pe interlocutor, nici să intervină în discuțiile adulților dacă nu i se cere lucrul acesta. Bineînțeles că au dreptul la cuvânt, dar trebuie să știe că se vorbește pe rând, nu toți o dată.
Acest lucru este valabil și în cazul adulților, de aceea ar trebui învățată și aplicată această regulă încă din copilărie. Autocontrolul este foarte important și este mult mai ușor să educi un copil, decât să corectezi un adult.
Ce trebuie să faci pentru a avea armonie în cuplu. Sfaturi de la specialiști pentru o relație de durată
Bune maniere la copii, privind limbajul
În ceea ce privește limbajul inadecvat, cât și răspunsurile obraznice, obligația revine tot părinților de a sancționa, însă într-un mod pașnic, acest comportament. Este suficient să tăiați din lista de dorințe. Aceasta fiind o metodă eficientă de a vă face ascultat și respectat.
În limba română avem pronume de politețe, astfel copiii au obligația de a le folosi atunci când se adresează adulților. Excepție fac cazurile în care adultul îi permite și îi cere copilului să i se adreseze la persoana a doua. Altfel, dumneavoastră trebuie să fie formula de adresare către toți adulții cu care vorbesc.
Salutul și respectul față de cei mai în vârstă sunt, de asemenea, condiții impuse de codul bunelor maniere. Și acestea se cer însușite de la vârste fragede, pentru a putea fi considerați copii manierați.
Alte reguli de bune maniere la copii
Citește continuarea pe Almanah Online