Peste 100 de buletine de vot de la referendumul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, toate ştampilate cu NU, au fost găsite arse la groapa de gunoi a oraşului Târgu-Mureş. Referendumul a fost organizat anul trecut în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Consiliul Naţional Secuiesc a reuşit să adune aproximativ 200.000 de semnături de susţinere, umblând cu urna mobilă din casă în casă.
Chiar dacă a avut un caracter neoficial, liderii Consiliului susţin valabilitatea referendumului întrucât, spun ei, acesta exprimă voinţa unui număr însemnat de maghiari care trăiesc în această zonă.
Rezultatul referendumului va fi trimis la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Tot acolo va ajunge şi memorandumul prin care se cere trimiterea unui raportor european, care să analizeze problema comunităţii maghiare din România.