Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe au votat favorabil proiectul Legii bugetului de stat cu 25 de voturi „pentru” şi 16 voturi „împotrivă”.
Proiectul a fost adoptat în forma elaborată de Guvernul Cîțu. Nu a fost adoptat niciun amendament din cele peste 3.169, majoritatea fiind depuse de PSD - peste 2.000, restul de AUR.
Conform proiectului, Proiectul Guvernului pentru Bugetul de stat stabileşte venituri în sumă de 173,700 miliarde lei și cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament, în sumă de 261,050 miliarde lei - credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.
Deficitul bugetar este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în 2021, la venituri reprezentând 32,67% din PIB, adică 364,907 miliarde de lei, şi la cheltuieli - 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Creșterea economică prevăzută de proiectul Bugetului de stat este estimată pentru acest an la 4,31%.
Aviz favorabil a primit și proiectul Bugetului asigurărilor sociale, cu 25 voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”.
Potrivit proiectului Guvernului, Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare.
Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevede venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.
Au fost luate în considerare, la construcția bugetului de asigurări sociale pe 2021, un punct de pensie în valoare de 1.442 lei, majorat cu 14% la 1 septembrie 2020, o creştere a câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, o creștere a numărului de şomeri înregistraţi până la 310.000 și o rată de șomaj de 3,6%.
Dezbaterea finală a celor două proiecte ale bugetului pe 2021 va începe în plenul camerelor reunite luni, de la ora 16.00 până la finalizare. Marți, 2 martie, este programat votul final pe Bugetul 2021.