Bubuiturile s-au auzit la miezul nopții de joi spre vineri, 27/28 iulie 2023, iar locuitorii din Galați s-au speriat crezând că este vorba despre un nou atac al rușilor în zona Reni.
Rețelele de socializare s-au umplut cu mesaje în care oamenii întrebau de unde provine zgomotul puternic.
„Mor de frică! Mi se zguduie și ușile! De două săptămâni tot o țin cu bubuiturile”
„A fost ceva înfiorător, știind că sunt exerciții militare tot ai spaima aia să nu se întâmple ceva. Locuind și aproape se aud mai tare. Mai lipseau sirenele”.
„Ne spune și nouă ce se aude?? Toată noaptea s-au auzit bubuiturile astea. Dacă erau exerciții în poligon, ar fi încetat până la la ora asta”.
„Probabil se duc lupte în Ucraina, în apropierea graniței cu România, la câțiva zeci de km. E înfiorător, mai lipsea sa facă proba și la alarme”.
„Bună seara! Locuiesc la 15 km de Galați și aud constant bubuituri ca și cum ar fi bombardamente. La voi cum e în oraș, tot așa tare se aud?”, au scris oamenii, pe Facebook.
În realitate, bubuiturile au fost provocate de un exercițiu militar din poligonul Smârdan.
Exercițiul militar se desfășoară la Poligonul Smârdan, aflat în apropierea orașului Galați. Conform anunțului, se trage cu muniție reală începând de pe 10 iulie 2023, cu excepția zilelor de weekend. Tragerile au loc în intervalul orar 8.00-2.00, după miezul nopții. Exercițiul se va încheia pe 4 august 2023.
„Vă anunțăm că în Poligonul de tragere Smârdan vor fi efectuate trageri cu muniție reală în următoarele perioade:- 10.07.2023 - 14.07.2023, zilnic între orele 8:00 - 02:00- 17.07.2023 - 21.07.2023, zilnic între orele 8:00 - 02:00- 24.07.2023 - 28.07.2023, zilnic între orele 8:00 - 02:00- 31.07.2023 - 04.08.2023, zilnic între orele 8:00 - 02:00. În această perioadă este interzis accesul populației, animalelor si vehiculelor în perimetrul poligonului”, au scris reprezentanții Primăriei Smârdan, pe Facebook.
Rușii au atacat cu drone Portul Reni
În noaptea de 23/24 iulie 2023, rușii au atacat cu drone Shahed-136 în regiunea Odesa. Ținta dronelor a fost infrastructura portuară a Dunării. Trei drone au fost distruse de forțele de apărare antiaeriană ucrainean.
„Inamicul continuă să terorizeze regiunea Odesa. În această noapte, un atac cu drone de aproape 4 ore „Shahed-136” a vizat infrastructura portuară a Dunării. Trei drone au fost distruse de forțele de apărare antiaeriană. Ca urmare a loviturilor, un hangar de cereale a fost distrus, cisternele pentru depozitarea altor tipuri de camioane au fost avariate, un incendiu a izbucnit într-una din spațiile de producție, care a fost rapid eliminat. Anterior se știe despre 7 angajați ai portului răniți, dar informațiile sunt încă de clarificat”, a postat Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei pe Facebook.