Doar 32% dintre britanici consideră că statul ar trebui să finanţeze încoronarea lui Charles - fiului cel mare al reginei Elisabeta a II-al, decedată în septembrie - şi a reginei consoarte Camilla, potrivit sondajului YouGov, citat de Agerpres.
Cei mai critici sunt tinerii, cu 62% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani care consideră că statul nu ar trebui să finanţeze încoronarea, în timp ce proporţia scade la 44% la cei peste 65 de ani, la 46% la persoanele cu vârste între 50 şi 64 de ani şi la 55% la persoanele între 25 şi 49 de ani.
Nicio informaţie nu a fost publicată de guvernul Regatului Unit sau de Palatul Buckingham cu privire la factura încoronării, ce ar urma să coste cu toate acestea mai multe zeci de milioane de lire sterline.
Subiectul stârneşte polemică în condiţiile în care Regatul Unit se confruntă de mai multe luni cu o inflaţie mai mare de 10% şi o criză socială ce s-a tradus prin greve în mai multe domenii, printre care al sănătăţii, educaţiei sau transporturilor.
Grupuri anti-monarhie au denunţat costul acestui eveniment. Aceasta este "o palmă peste faţa a milioane de persoane care suferă din cauza creşterii costului vieţii", a denunţat Graham Smith de la grupul Republic, care intenţionează să manifesteze pentru abolirea monarhiei, pe 6 mai.
În 1953, încoronarea Elisabetei a II-a costase 912.000 de lire la acea dată, adică echivalentul a 20,5 milioane de lire în prezent, în timp ce încoronarea tatălui său George al VI-lea s-a ridicat la 24,8 milioane de lire (echivalentul din 2023), fiind cea mai costisitoare ceremonie în ultimii 300 de ani.