Vedeta a anunțat pe rețelele sociale schimbarea, iar prima imagine cu rezultatul a venit la numai trei ore de la procedură. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar fanii au complimentat-o pentru alegerea făcută. Acum, fosta parteneră a lui Ilie Năstase se declară extrem de mulțumită de aspectul ei fizic și a mărturisit că toate lucrurile la care apela pentru a arăta mai bine, o făceau să arate, de fapt, mai urâtă.
Într-o intervenție la Realitatea Plus, Brigitte Pastramă a povestit despre această transformare, cum a luat decizia să renunțe la tot ce înseamnă „frumusețe artificială” și ce reacție a avut atunci când s-a văzut cum arată după procedura prin care a scos acidul hialuronic din buze:
`Mi-am scos și genele, și extensiile, și m-am uitat așa la mine și am zis: „Măi, stai un pic eu sunt mult mai frumoasă fără toate astea”, adică așa mi s-a părut mie, cel puțin. Apoi am zis să mai fac un pas. M-am dus și mi-am băgat o soluție care scoate tot acidul și am văzut totuși că așa cum m-a făcut mama era mult mai bine decât cum mă făcusem eu.
Și mi-am dat seama că exagerăm la un moment dat cu toate aceste accesorii care sunt la modă și sunt foarte în trend, și ajungem să ne schimonosim. Dorim să fim mai frumoase și nu mai semănăm cu ceea ce suntem.
Sunt exagerate toate chestiile care se fac în ziua de astăzi. Eu și fetiței mele, care are 16 ani și căreia îi plac mult de tot lucrurile astea, îi spun că e prea mult. Eu încercam să imit naturalețea, nu-mi făceam o lungime mare de păr sau o lungime mare de gene, dar totuși se vedeau toate astea și în momentul în care m-am uitat la mine fără acid în buze,, fără gene și ce am mai putut să scot, mi-am dat seama că de fapt naturală sunt mult mai ok și arăt mult mai feminină.”