Parlamentarii britanici au votat marţi în favoarea unui amendament prin care se solicită guvernului să excludă posibilitatea de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord.
Votul 318 la 310 a fost împotriva premierului Theresa May care afirmase că singura modalitate de a îndepărta un Brexit fără acord este de a vota în favoarea acordului cu UE.
Aşa-numitul amendament Spelman "respinge ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere şi un cadru pentru relaţia viitoare".
Amendamentul I nu spune însă cum va obliga guvernul să oprească un Brexit fără acord, scrie Agerpres.
Parlamentarii britanici au votat marţi şi în favoarea unei propuneri care invită guvernul să înlocuiască aşa-numitul "backstop" nord-irlandez cu măsuri alternative pentru a asigura sprijinul legislativului în favoarea acordului Brexit al premierului Theresa May.
Amendamentul, prezentat de influentul deputat conservator Graham Brady, a fost adoptat cu 317 voturi pentru şi 301 contra şi întăreşte poziţia premierului Theresa May în perspectiva unor noi discuţii la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze acordul Brexit, ceva ce UE a exclus până în prezent.
Amendamentul O, respins
Parlamentarii britanici au votat marţi împotriva unei propuneri a Partidului Naţional Scoţian (SNP) care cerea ca guvernul să amâne data oficială a Brexitului, 29 martie, şi să excludă o ieşire fără acord, relatează Reuters.
Amendamentul O, care mai solicita şi ca Scoţia să nu fie scoasă din blocul comunitar împotriva dorinţei ei, a fost respins cu 327 de voturi împotrivă şi 39 pentru.
Amendamentul laburiştilor, respins
Parlamentarii britanici au respins marţi, cu 327 voturi împotrivă si 296 pentru, o propunere care cerea legislativului să ia în considerare opţiuni alternative pentru a preveni o ieşire a Marii Britanii din UE fără un acord de Brexit, relatează Reuters.
Propunerea, depusă de Partidul Laburist de opoziţie, nu era agreată de premierul britanic Theresa May.
Amendamentul G, respins
Parlamentarii britanici au votat marţi împotriva unei propuneri care viza să asigure legislativului mai mult control asupra Brexitului deschizând calea pentru ca acesta să poată lua în considerare alternative la acordul Theresei May cu Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Respingerea amendamentului G, cu 321 de voturi împotrivă şi 301 pentru, constituie o victorie pentru Theresa May care era îngrijorată că aprobarea acestuia ar "uzurpa rolul executivului".
Se anticipa că amendamentul G, elaborat de conservatorul Dominic Grieve şi semnat de 74 de parlamentari, avea şanse de a trece, întrucât era sprijinit de parlamentari din mai multe partide. El cerea ca, o zi pe săptămână în februarie şi martie, regula ca activitatea guvernului să aibă întâietate în parlament să fie anulată, oferindu-le aleşilor prilejul de a propune propriile dezbateri asupra Brexitului.