Deși prețurile sunt mai mari față de anul trecut, gospodinele nu vor să renunțe la tradiționala pască. Pe tarabele din Bacău, produsele lactate s-au vândut în doar câteva ore.
„Mi-am luat și miel, și cas. Anul trecut am luat cu 15 lei, acum e 25, aici nu m-am mai uitat, cred ca treceș de 30 de lei”, spune un cumpărător.
„Este scump, dar nu se mai găsește nici asta. Este destul de greu acum cu aprovizionarea. Îmi pare rău că nu am găsit, dar facem cu ce avem”, soune un alt roman.
În piețele din Bacău, un kilogram de brânză de vaci costă 30 de lei, iar un kilogram de caș este 40 de lei. Producătorii spun că munca este destul de grea, întreținerea animalelor din ce în ce mai scumpă și au fost nevoiți să ridice prețurile pentru a scoate investițiile.