"Noi am început evaluarea autorizațiilor și avizelor emise de serviciile primăriei cu atribuții în acest sens, iar de marți, împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, vom verifica pe raza municipiului toate aceste unități de alimentație publică, cu potențial de risc pentru persoane. Pentru ca acestea să funcționeze, există o procedură de avizare pe care primăria o respectă, dar noi avizăm documentele pe care le primim. Probabil că mai sunt astfel de unități care nu au avizele pentru a funcționa conform legislației în vigoare", a declarat viceprimarul Brașovului, Ciprian Bucur.
Întrebat dacă controalele vor viza și Poiana Brașov, viceprimarul a precizat că și stațiunea aparține de municipiul reședință, deci și aici vor fi controale.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, col. Stelian Rechițean, a confirmat că începând de marți se va alătura reprezentanților primăriei pentru controalele care urmează a se efectua în municipiul reședință.