Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat pentru AGERPRES că se va încerca în cel mai scurt timp contractarea unor servicii medicale pentru ca bolnavii de cancer să poată primi tratamentul de care au nevoie, iar între timp, pentru o parte dintre pacienți se va asigura transportul în județul Iași. 'Încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea problemei.
Transportul pacienților la Iași este o soluție temporară și nu la îndemâna multor dintre pacienți bolnavi de cancer, care sunt în stare gravă și nu sunt transportabili. Vom contracta o serie de servicii medicale, astfel încât pacienții să beneficieze de tratament în județul Vaslui.
Precizez că Spitalul Județean are doi rezidenți oncologi, care cu siguranță vor veni să lucreze în unitatea sanitară', a declarat președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a declarat că, începând de săptămâna viitoare, va fi pus la dispoziție un microbuz pentru pacienții bolnavi de cancer care necesită tratament urgent, aceștia urmând să fie duși, pe baza unor programări, la Institutul Oncologic din Iași.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din județ, a rămas, de luni, fără medic oncolog, după ce doctorița Cristina Pârău și-a înaintat demisia, alegând să activeze în mediul privat. Odată cu plecarea medicului, Secția Oncologie a fost închisă, iar asistentele medicale și infirmierele redistribuite în alte secții.