Cozile s-au format pentru că pacienții sunt testați pentru COVID. În plus, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, mulți bolnavi de cancer nu pot fi tratați în alte spitale, pentru că acestea sunt folosite exclusiv pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.
Din cauza aglomerației, oamenii nu pot respecta regulile de distanțare, chiar dacă, teoretic, sunt cei mai expuși virusului din cauza sistemului imunitar foarte slăbit. Managerul Institutului spune că situația durează de aproape un an, dar că, indiferent de măsurile pe care le-ar lua, oamenii vor continua să se înghesuie.