„Prețurile la gaze ne așteptăm să scadă din aprilie, în momentul în care vor scădea prețurile la gaze vor scădea într-o anumită măsură și prețurile la electricitate.
Furnizorii s-au adaptat greu la noua lege și au avut întârzieri în aplicarea ei și pentru asta au fost amendați de autoritățile relevante, de ANPC, protecția consumatorului.
Prețurile și la gaze și electricitate nu sunt prețuri care pot fi influențate de România, sunt prețuri europene, deci noi nu putem să facem pe plan național decât să luăm măsuri să putem să îi ajutăm pe cei vulnerabili. Măsurile astea trebuie finanțate și ca să le finanțăm putem să luăm bani de la companii care fac profituri neobișnuit de mari. Deja asta se întâmplă la gaze, producătorii de gaze sunt suprataxați se întâmplă și la electricitate de anul trecut, la propunerea noastră parlamentul a introdus o suprataxare la companiile de electricitate”, a declarat Bogdan Chirițoiu, sâmbătă, la Realitatea PLUS.