''Consultările dintre miniştrii Bogdan Aurescu şi Ivan Korcok vizează aprofundarea cooperării bilaterale în plan politic, economic şi sectorial. Discuţiile vor oferi, totodată, oportunitatea unui schimb de vederi privind o serie de teme de interes comun de pe agenda regională, cu accent pe securitatea energetică, cooperarea în formatul B9 şi Iniţiativa celor 3 Mări, respectiv de pe agenda NATO şi internaţională", a precizat MAE într-un comunicat.
De asemenea, va fi abordată coordonarea privind teme de interes comun la nivel european, precum: combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, implementarea Cadrului Financiar Multianual şi a Planului European de Relansare, Conferinţa privind Viitorul Europei, Parteneriatul Estic, extinderea Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
Aurescu și Korcok vor susține declarații de presă după întrevedere în jurul orei 12:10.