„NATO nu are cum să intervină atâta timp cât nu este atacat. Având în vedere dezastrul, crimele care au loc acolo, modul în care sunt atacate orașele, fără discernământ, se dau bombe la greu. Există o rezoluție din partea UE în care ne-au cerut să nu mai lăsăm să intre în România cetățeni ruși, având în vedere că au informații că aici au loc întâlniri, vă spun exact ce scria în presa de acolo (n.r. internațională), la diferite hoteluri din București și de prin țară între oligarhi. Au început să le blocheze casele, vilele, iahturile, banii și așa mai departe.
Și mai mult, acum se merge pe firul celor cu care lucrează și care ascund banii. Putin și oligarhii făceau afaceri cu niște oameni și încearcă să transmită acești bani partenerilor lor, tocmai pentru a-i ascunde. Să știți că acest lucru nu se poate face în ziua de astăzi. Banii lasă urme, din fericire, astfel încât ei pot fi găsiți și blocați, indiferent la cine se află.
Cei care au susținut, care au mers pe politici ilegale, care au derulat fapte ilegale, toți trebuie trași la răspundere și trebuie să existe o restartare. Dacă tot am avut această pandemie doi ani și viața ni s-a schimbat, hai să ni se schimbe în bine acum!
Rusia este o țară cu o cultură imensă, care a adus enorm de mult, din punct de vedere cultural, lumii, dar avem o problemă cu câțiva oameni care vor să dea peste cap o lume întreagă, ceea ce nu vor putea”, a precizat Bobby Păunescu, duminică seara, la B1TV.