Pneumologul Emanuela Tudorache, atestat în endoscopie bronşică la Spitalul "Dr. Victor Babeş" din Timişoara, a declarat, joi, că pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă la spital într-un stadiu avansat al bolii, care nu mai permite decât un tratament paliativ, scrie agerpres.ro.
"Vorbim despre pacienţii care tuşesc de mai mult de trei săptămâni, care au o scădere ponderală accentuată sau hemoptizie (spută cu sânge). Pacientul este internat pentru a putea realiza investigaţii complexe în vederea stabilirii unui diagnostic", spune dr. Emanuela Tudorache.
Cancerul pulmonar este, în Europa, al doilea cel mai răspândit tip de cancer. Majoritatea neoplaziilor pulmonare sunt diagnosticate la pacienţi cu vârstă de peste 65 de ani. Cancerul pulmonar provoacă, anual, peste 1,6 milioane de decese, iar rata de supravieţuire la 5 ani este de sub 20%.