Statisticile prezentate în cadrul Congresului Național de Reumatologie arată că 93% dintre pacienții cu lupus din țara noastră sunt femei cu vârsta medie de 43 de ani. Cinci din zece pacienți nu își mai pot continua activitatea profesională din cauza bolii, iar un procent de 15-20% dintre pacienți mor în maximum 15 ani de la diagnosticare. În România, se estimează că 9.000 de persoane suferă de această baolă, iar la nivelul Europei- 500.000. În întreaga lume, datele indică 5 milioane de pacienți.
Lupusul este o boală autoimună în care sistemul imunitare interpretează în mod eronat celulele, țesuturile și organele sănătoase ca fiind străine organismului și generează anticorpi care le atacă și le distrug. Cele mai afectate în acest caz sunt pielea, oasele, rinichii, plămânii, sistemul nervos. În general, bolnavilor le apar leziuni pe piele asemănătoare mușcăturii de lup.
Din cauză că simptomele variază mult de la un pacient la altul și pot fi specifice și altor afecțiuni, diagnosticarea lupusului este dificilă. În medie, sunt necesari patru ani și consultarea a trei medici diferiți înainte ca pacienților să li se stabilească diagnosticul corect. Mai multe tipuri de analize de sânge sunt folosite în mod frecvent pentru diagnosticarea LES, inclusiv analiza pentru determinarea anticorpilor antinucleari și anti-ADNdc și a valorilor serice ale complementului seric, însă în prezent nu există un test unic pentru diagnostic.
Cauzele bolii nu sunt cunoscute cu exactitate, însă faptul că un număr mai mare de femei suferă de această boală poate indica faptul că ea poate fi declanșată de anumiți hormoni, pe lângă o predispoziție genetică. Există însă și o serie de factori externi care stimulează declanșarea bolii: stresul, expunerea la ultraviolete și fumatul. ”Lumea științifică și medicală face eforturi susținute pentru înțelegerea Lupusului Eritematos Sistemic și descifrarea acestei patologii complicate ce afectează calitatea vieții unor pacienți tineri, în plină activitate profesională. În acest moment, asistăm la schimbări esențiale în managementul Lupusului Eritematos Sistemic, axate pe introducerea unor noi medicamente obținute prin biotehnologie, ce și-au confirmat eficiența în studii clinice randomizate și au obținut aprobarea forurilor competente”, declară prof. dr. Ruxandra Ionescu.