„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, entitățile din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care furnizau în România, la data de 31.12.2020, servicii bancare, de plată și de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor/agenților/distribuitorilor sau în mod direct, nu mai beneficiază de regimul pașaportului unic european, în baza autorizației acordate de autoritatea competentă de origine din Marea Britanie.
Prin urmare, de la data de 1 ianuarie 2021, acestea sunt tratate ca entități din state terțe în ceea ce privește posibilitatea de a desfășura activitate în România prin intermediul sucursalelor/ agenților/distribuitorilor sau în mod direct, necesitând în acest sens, o autorizație acordată de către Banca Națională a României sau de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru UE.
În consecință, în lipsa unei astfel de autorizații, activitatea entităților din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care au notificat furnizarea de servicii pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor/ agentilor/distribuitorilor sau în mod direct, a încetat.
Totodată, precizăm că listele cuprinzând entitățile sus-menționate pot fi consultate aici.
De asemenea, precizăm că, pentru asigurarea continuității cooperării în domeniul supravegherii, în luna ianuarie 2020, Banca Națională a României a încheiat cu autoritățile competente din UK (Bank of England – Prudential Regulation Authority și Financial Conduct Authority) un Memorandum de înțelegere, care formalizează cooperarea și schimbul de informații în materie de supraveghere, acesta putând fi consultat aici, potrivit BNR.