Acesta a susțiut că românii trebuie să-și întărească încrederea în stat, însă că trebuie să fie atenți la oameni care "temporar" conduc statul.
"Nu e vorba de stat, este vorba de niște oameni. Eu cred că ar trebui să facem tot ce putem să ne întărim încrederea în stat. Trebuie să fim, însă, foarte atenți la oamenii care temporar conduc statul. Nouă, ca să ne fie bine, trebuie să ne întărim statul. Până la urmă, nu trebuie să vorbim despre niciun fel de debirocratizare, ci de calitatea serviciilor publice", a spus fostul secretar de stat.
"Un stat slab, abuziv, nu poate să-și servască cetățenii, să și-i apere. Într-un fel sau altul, în istoria noastră recentă, mereu statul a fost abuziv. În momentul în care oamenii normali, cinstiți, care nu fură și nu vor să fure trebuie să facă față concurenței celor care fură cu amândouă mâinile, dispar. Acesta este motivul pentru care, în 2009, am început să vorbesc despre evaziunea fiscală din punct de vedere al securității naționale. Este vorba de sadismul unor oameni. Unii oameni, ca să se simtă puternici, trebuie să vadă oameni suferind pe lângă ei. Nu cred că are ce căuta în politică sau în administrație cineva căruia nu-i pasă de ce se întâmplă în jurul lui", a continuat acesta.
Gabriel Biriș a subliniat că pentru a opri frauda în ceea ce privește Taxa pe Valoarea Adăugată este nevoie de introducerea taxării inverse.
"Când am ajuns în Ministerul de Finanțe, primul lucru pe care am încercat să-l fac a fost să înțeleg cauzele unor probleme de care mă izbisem. Și să văd ce se întâmplă, pentru că excesele astea nu au dus la o creștere semnificativă economică a încasărilor la bugetele de stat. Simplificare! Să nu mai punem oamenii pe drumuri degeaba, să nu ne mai trezi că sunt create victime colaterale în acest război. Victimele colaterale, într-un stat de drept, nu sunt permise. În România se fură foarte mulți bani. Noi colectăm un pic mai mult de jumătate din cât ar trebui să colectăm de la TVA. Cea mai mare parte din frauda de TVA, la noi, s-a făcut prin sistemul Carusel. Marea fraudă pe TVA ajunge la 3-4 miliarde de euro anual. Singurul instrument de combatere a acestui tip de fraudă este taxarea inversă", a explicat fostul secretar de stat.
Totodată, potrivit acestuia, un alt lucru necesar României pentru a se dezvolta în materie de administrație este informatizarea sistemului în reația cu cetățeanul, dând exemplul Austriei.
"În loc să ne concentrăm eforturile administrației pe politici care să genereze isterie, nu mai bine ne concentrăm să facem mai repede casele acelea cu modul electronic? În toate țările din Vest există așa numitul SAFTE, care e un formular, o metodă, un format de raportare standardizat care permite Fiscului să facă control de la distanță. Cât am fost la finanțe am făcut și două vizite de lucru. Am avut o discuție foarte interesantă cu ministrul de Finanțe austriac. Austriecii au informatizat toată relația cu cotribuabilul. Sub Ministerul de Finanțe au făcut o companie care se ocupă de administrarea tuturor bazelor de date ale statului austriac. Compania asta dă servicii la toate autoritățile centrale și federale și, în plus, dă servicii și în privat. Ia încercați, în România, să aflați niște date despre impozite", a spus Biriș.
"Este foarte greu. De ce? Din cauză că nu a fost nimeni interesat să facă lucrurile transparente. Nu trebuie transparență, transparența e rea pentru corupție. Cu toate acestea, am încredere că direcția pe care se află acum Ministerul de Finanțe și ANAF este una bună, chiar dacă se fac pași mici", a conchis acesta.