La nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).
Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
În România au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat în țară ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.
Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.
În cursul zilei de miercuri, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. Anchetele epidemiologice la Suceava și Timișoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienții depistați pozitiv ieri au intrat în contact”, arată Grupul de Comunicare Strategică.