În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.006 mai puțin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.
Până astăzi, 59.588 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.01.2022 (10:00) – 24.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (20 bărbați și 21 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Tulcea și Municipiul București.
Dintre cele 41 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în județul Tulcea, în luna ianuarie 2022.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 6.370, cu 412 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 629 de pacienți internați la ATI, 547 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 620 sunt minori, 613 fiind internați în secții, cu 67 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.595.121 de teste RT-PCR și 6.932.761 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 de teste RT-PCR (8.465 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.723 la cerere) și 25.285 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 117.789 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.282 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 84.095 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.783 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 ianuarie, 1.719 sancțiuni contravenționale, în valoare de 379.050 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.859 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 134 în Franța, 3.125 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 49 în Cipru, 8 în India, 5 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
În intervalul 13 ianuarie 2022– 20 ianuarie 2022, au fost raportate 71.650.086 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.
ŢARA
| CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
Regatul Unit | 15.217.280 (+599.966) | 151.987 (+1757) |
Franţa | 14.739.297 (+1.804.317) | 127.638 (+1333) |
Spania | 8.518.975 (+747.608) | 91.277 (+769) |
Italia | 9.018.425 (+1.047.357) | 141.825 (+1953) |
Germania | 8.186.850 (+443.622) | 116.081 (+1030) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 20 IANUARIE 2022
| |
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI |
328.558.243 (+21.184.452) | 5.548.696 (+56.542) |