Grupul de Comunicare Strategică anunță, astăzi, un nou bilanț al infectărilor cu Covid-19.
Până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
630.236 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.745 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 980 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 17.369 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.01.2021 (10:00) – 19.01.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (49 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea Vrancea și Ilfov.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.417. Dintre acestea, 1.050 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.193.417 teste RT-PCR și 51.608 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.060 de teste RT-PCR (14.692 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.368 la cerere) și 5.432 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 42.717 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.462 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.
La raportarea din 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
625.449 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.