Cu un conţinut redus de alcool, datorită proprietăţilor sale nutritive şi a gustului deosebit, berea joacă un rol important în dieta zilnică a omului încă din timpuri străvechi.
Berea are un conţinut caloric redus, de 43 kcal la 100 ml în cazul berii cu alcool şi de doar 17 kcal la 100 ml în cel al berii fără alcool, relatează doctorulzilei.ro.
Berea conţine antioxidanţi naturali, care pot avea un efect pozitiv asupra sănătăţii. Aceştia au ca sursă malţul (orz), cât şi hameiul, din care este fabricată berea. Cantitatea totală de antioxidanţi din bere depinde de tipul de bere, prin urmare de materiile prime folosite şi de procesul de fabricaţie.
Totodată, berea este o sursă bogată de siliciu Berea este o sursă bogată de siliciu care, absorbit prompt de către organism, contribuie la prevenirea apariţiei osteoporozei.
Datorită conţinutului de orz, unul dintre ingredientele sale, berea poate fi o sursă de fibre solubile şi conţine câteva minerale esenţiale.
În plus, berea are rolul de a rehidrata organismul dupa efort fizic: cu un conţinut de 93% apă, berea se caracterizează printr-un efect răcoritor şi reduce senzaţia de sete.