Bicarbonatul de sodiu, beneficii pentru organism
Medicul Adina Alberts recomandă bicarbonatul de sodiu pentru mai multe afecțiuni. Sursa susține că pe lângă multiplele întrebuințări pe care le are, acesta este recomandat pentru menținerea sănătății unghiilor, a părului, a pielii, dar și pentru frumusețe sau anumite probleme la nivel gastroesofagian.
Conform medicului, bicarbonatul, care este o bază alcalină, are proprietatea de a neutraliza tot ceea ce este acid în organism.
"Tot ce este patogen, tot ce ne face rău, tot ce crește canceros în noi au nevoie de aciditate. Dacă noi schimbăm aciditatea și alcalinizăm sistemele respective, organele respective, într-un fel sau altul, avem șanse să blocăm dezvoltarea unor agenți patogeni sau a unor celule de natură neoplazică", susține doctorul Adina Alberts, pe contul său de Youtube.
De asemenea, medicul mai spune că bicarbonatul este bun pentru igienizarea cavității bucale, fiind un bun înlocuitor al produselor pentru igiena bucală, cum ar fi pasta de dinți sau al apei de gură.
Remedii naturale împotriva paraziților intestinali. Te vor ajuta să scapi de această problemă
Bicarbonatul de sodiu alcalinizează aciditatea
Totodată, bicarbonatul de sodiu alcalinizează aciditatea gastrică, fiind recomandat în cazul în care am consumat ceva neplăcut și simțim disconfort la nivelul stomacului sau avem reflux gastroesofagian. O linguriță cu bicarbonat de sodiu va neutraliza aciditatea din stomac.
Medicul mai susține că, bicarbonatul de sodiu previne apariția și reapariția infecțiilor urinare. Este suficient să adăugați o linguriță de bicarbonat de sodiu într-un ceai, pe care să-l consumați o dată sau de două ori pe zi.
Aceeași sursă mai spune că bicarbonatul de sodiu albește pielea, închide porii și tratează acneea și anumite formațiuni tumorale de la nivelul pielii, alcalinizând și împiedicând în felul acesta dezvoltarea florei bacteriene. Recomandă astfel, igienizarea tenului cu tendință acneică, folosind bicarbonatul de sodiu.
Bicarbonatul de sodiu tratează micozele de la nivelul unghiilor, de aceea medicul recomandă toaletarea zilnică a unghiilor cu bicarbonat de sodiu. Vindecarea nu va avea loc imediat, ci pe o perioadă mai îndelungată de timp, însă va avea eficiență.
De asemenea, bicarbonatul de sodiu poate reduce febra musculară după un efort fizic intens. Trebuie doar să dizolvați o linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă pe care o veți consuma. Efectul constă în neutralizarea acidozei acumulate în musculatura, conform specialistului.
Lămâia și bicarbonatul de sodiu
Lămâia și bicarbonatul de sodiu, o combinație care are efecte benefice asupra organimului, alcalinizându-l. Iată ce se întâmplă în organism când consumați acest amestec.
Unele studii au arătat că lămâia poate fi foarte utilă în lupta împotriva cancerului, și poate fi totodată, ideală în lupta împotriva chisturilor și a tumorilor, conform unui tutorial publicat de Cristian Alexandrescu, pe contul de Youtube "Află totul despre sănătate."
Conform sursei, studiile au demonstrat faptul că lămâia are proprietatea de a distruge 12 tipuri diferite de cancer, împiedicând răspândirea celulelor canceroase și, conform aceleeași surse, ar putea fi de 10 mii de ori mai eficientă decât chimioterapia și medicamentele.
De asemenea, are capacitatea de a lupta împotriva microbilor și împiedică astfel răspândirea anumitor boli ce pot fi contagioase. Dar, beneficiile lămâii nu se opresc aici. Lămâia luptă împotriva paraziților și a viermilor din organism și scade tensiunea arterială, ajută și în cazurile de depresie și nervozitate, îmbunătățind starea de spirit, spunea sursa precizată.
Cum să prepari siropul de gutui. Are atât întrebuințări culinare cât și medicinale. Trebuie să-l ai în cămara ta
Conține o cantitate mare de vitamina C, dar și numeroase minerale esențiale organismului. În combinația cu bicarbonatul de sodiu beneficiile cresc, întrucât nivelul PH-ului din corp se va echilibra prin reducerea acidității și alcalinizarea organimsului. Într-un organism alcalin bolile se dezvoltă mai greu.
Combinația dintre lămâie și bicarbonat de sodiu este foarte eficientă, deoarece lămâia luptă împotriva celulelor canceroase, iar bicarbonatul reglează nivelul Ph-ului din organism.
Cum se prepară amestecul de lămâie cu bicarbonat citește continuarea AICI.