Conform datelor contabile, profitul firmei este însă departe de a fi atât de mare pe cât pretinde tânărul care „a spart" pe o stică de şampanie echivalentul salariului pe două luni al unui angajat al firmei familiei.
Bogdan Olaru, un tânăr din Galaţi în vârstă de 25 de ani, a reuşit „performanţa" de a fi aspru taxat pe site-urile de socializare după ce a avut proasta inspiraţie să răspundă întrebărilor unui reporter care l-a abordat, în minivacanţa de 1 mai, la ieşirea dintr-un club de fiţe din Mamaia.
Tânărul este cunoscut ca un petrecăreţ (lucru relevat şi de pagina lui de facebook, pe care a şters-o în cursul zilei de 2 mai, după ce imaginile cu aventura lui de la Mamaia au devenit publice), iar în momentul în care a fost oprit de reporterul unei televiziuni naţionale era într-o stare avansată de beţie.
Verificările făcute de reporterii Adevărul au scos la iveală faptul că tânărul este fiul lui Gică Olaru, asociatul unic al cunoscutei firme Pietricica din Galaţi. În ultima perioadă (după ce a făcut liceul în Elveţia şi facultatea la Bucureşti) Bogdan a fost cooptat în managementul firmei, de care chiar se ocupă.